Cum sa-ti fabrici bere de casa singur, in propria bucatarie


Cu numai 250-360 lei, fanii berii îşi pot cumpăra un “echipament casnic de produs berea, cu o capacitate maximă de 23 litri pe săptămână. Costul de producţie a unei doze de bere de 0.5 litri e între 1.4 şi 4.85 lei, însă e “eco” şi are gust “ca la mama ei acasă”

11111111111111img-6306-vtLaurenţiu Iancu (39 ani) a început ca agent de vânzări, mai întâi de prezervative, apoi de electrozi de sudură. Ideea de a vinde echipamente de produs berea în casă i-a venit discutând “la o bere” cu un prieten stabilit în Belgia. Mi-a zis: “«Mi-am cumpărat un aparat de făcut bere în casă». Am reacţionat după două secunde: «Cum adică bere făcută în casă?»”. Amicul i-a explicat că-i vorba de un recipient special în care pui apă, un pic de drojdie, niţel zahăr şi torni conţinutul unui “kit” de bere: extract de malţ, amestecat cu hamei şi ierburi aromate, totul conform reţetei din prospectul de utilizare.

După o săptămână, berea e trasă deja în sticle, i se mai adaugă un pic de zahăr şi sticlele sunt capsate. Sticlele se ţin în prima săptămână la temperatura camerei, după care se mută la loc răcoros (pe balcon, în frigider, în cămară, în garaj) alte trei săptămâni, ca drojdiile să consume zahărul generând alcool şi dioxid de carbon.

Înainte de a turna “berea de casă” în pahare, trebuie însă mare atenţie ca sticla să nu fie agitată sau culcată pe o parte, ca să nu o tulbure drojdiile depuse pe fundul sticlei.

De la “supa primordială” la halba cu guler

Discuţia s-a purtat în preajma Crăciunului 2008. La începutul lui 2009, vânzările firmei lui Laurenţiu, care se ocupa cu comercializarea consumabilelor de sudură, au început să scârţâie: “Piaţa construcţiilor şi a construcţiilor metalice a intrat într-un declin puternic, aşa că mi-am zis că trebuie să mai găsesc ceva”. Atunci şi-a amintit de dispozitivul de făcut bere în casă, a dat un “search” pe Google şi a văzut că nimeni în România nu importă aşa ceva. S-a informat mai bine cum funcţionează o fabrică de bere de apartament, şi-a comandat un echipament plus câteva kituri (materia primă) de bere direct de la producător şi l-a băgat în teste: “Toată viaţa am lucrat numai în vânzări, unde am fost învăţat să prezint spre vânzare produse în care am încredere, pe care le cunosc. În vânzări, e o regulă: «Eşti primul tău client». Trebuie să te loveşti tu primul ca să ştii să dai un răspuns când cumpărătorul are nedumeriri”.

Aşa că Laurenţiu a montat într-un colţişor din bucătărie “fabrica de bere” şi a început să adauge ingredientele pe rând, conform tehnologiei de producţie. A lichefiat în bain-marie “kitul vâscos” (mixul de 1.5 kg de extract de hamei, malţ şi arome naturale), a dizolvat drojdia uscată în apă caldă şi a amestecat cu o spatulă toate ingredientele în 20 de litri de apă plată. A pus capacul peste “supa primordială” şi timp de o săptămână a dat târcoale bidonului de plastic, în aşteptarea rezultatului. În faza de transfer a “berii intermediare” în sticle, Laurenţiu nu s-a putut abţine şi a făcut o degustare: “Avea gust de bere trezită, fără acid, şi un miros de drojdie”. A urmat o chinuitoare aşteptare: “Conform reţetei, ar fi trebuit să aştept trei săptămâni, dar după 14 zile n-am mai avut răbdare şi, cu un pic de teamă în ce priveşte rezultatul, am deschis prima bere. Când am decapsat-o, s-a auzit fâsul respectiv de la CO2, arăta ca o bere, avea chiar şi guler de spumă. Doar la gust era altfel. Nu avea gustul ca berea pentru consum de masă fabricată în România. Atunci am trăit acel sentiment pe care-l trăiesc de fiecare dată când fac ceva şi funcţionează”.

Senzaţia trăită de papile, când dai pe gât o bere “home made”, e unică, în viziunea întreprinzătorului: “E ca atunci când mănânci o pâine caldă coaptă de bunica în sobă faţă de o pâine cu aditivi uitată cu zilele pe raftul supermarketului. E aromată. Iar alcoolul, chiar şi la berea de 8%, se simte de-abia după ce o bei. E atât de bine pătrunsă cu gustul şi cu aroma, că tăria nu i-o simţi. O bei ca pe-o bere normală şi de-abia după aceea îşi face efectul”. După efectuarea de teste, Laurenţiu Iancu avertizează producătorii casnici de bere ce să evite pentru a da un maxim de savoare produsului: “Berea de casă nu e recomandat să se stocheze în PET-uri, fiindcă nu păstrează foarte bine acidul în interior. Bidonul odată deschis trebuie consumat tot şi, dacă-i o bere cu 8% alcool, trebuie să te pui în cap să dai gata un bidon întreg o dată. Berea de casă la PET trebuie consumată într-un cerc mai larg”.

100 de români şi-au cumpărat “fabrici de bere” personale

Euforia dată de degustarea primei beri s-a tradus imediat în stabilirea de contacte oficiale cu un furnizor din Belgia şi unul din Germania, de unde a comandat câteva seturi de echipamente. Şi-a creat singur un site de vânzare: www.fabrica-de-bere.ro, a lipit un abţibild de reclamă pe maşina personală. Targetul sunt oameni de clasă medie cu înclinaţii spre activităţi gospodăreşti, dispuşi să investească săptămânal două ore şi jumătate din timpul lor liber: “Exact cum sunt cei care îşi cumpără 300 de kilograme de struguri şi-şi fac singuri vin, aşa vreau să formez o pătură de români cunoscători în ale berii care-şi fac singuri berea în casă”.

Până acum, Laurenţiu a avut 100 de clienţi, toţi bărbaţi, cele câteva doamne cliente care au cumpărat dispozitive de făcut berea luându-le ca să le ofere cadou soţilor lor. Cu fiecare cumpărător în parte, Laurenţiu urmează un protocol strict: “Fiecărui client îi dau o sticlă de bere din producţie proprie ca s-o deguste şi îi rog pe toţi ca, la rândul lor, să îmi dea o sticlă din producţia lor ca să o gust. E ca să verific dacă au aplicat corect tehnologia de fabricaţie”. Preţul unei microfabrici de bere variază între 250 şi 360 lei. Echipamentul cel mai ieftin e pentru începători şi conţine: un recipient de fermentare gradat, dotat cu robinet şi termometru cu cristale lichide pentru monitorizarea în permanenţă a temperaturii mustului de bere, o spatulă de amestecare, 100 de capace de metal, un capsator, o soluţie de dezinfectare şi igienizare şi o perie de spălat sticle. Recipientul are pe capac o supapă de evacuare a CO2. Dispozitivul pentru avansaţi conţine în plus un al doilea recipient de plastic, dotat cu densimetru, în care se amestecă berea cu zahărul înainte de transferul în sticle. Varianta a doua duce la economisirea de timp, explică Laurenţiu: “Altfel, trebuie adăugat zahăr în fiecare sticlă în parte şi după aia e nevoie să se agite sticlele pentru dizolvarea îndulcitorului”.

Materia primă pentru fabricarea berii costă 65-68 lei cutia de 1.5kg, dintr-un astfel de “kit” obţinându-se între 7 şi 23 litri de bere. Tradus în “cost de producţie” pe doza de 0.5 litri, un fabricant casnic trebuie să investească între 1.4 şi 1.7 lei. Deşi preţul se apropie destul de mult de cel al berii de pe rafturile magazinelor, Laurenţiu explică în ce constă diferenţa: “E o bere eco. Dacă vom compara cu o bere ieftină de supermarket, sunt echivalente ca preţ, însă ca gust este exact ca berile belgiene sau franţuzeşti pe care în hipermarket le găsiţi la 3.5-5 lei doza”. Pentru “berarii premium”, micul afacerist poate aduce pe lângă cele 18 reţete de bere din oferta permanentă şi kitul de “cidru” sau kitul “Christmas”, din care se fabrică o bere belgiană specială, “cu gust de sărbători”, la un cost de producţie de 4.85 lei doza.

Sursa – Gandul.ro

  1. Nu sunt comentarii.
(nu va fi publicat)
*

  1. Încă nu există trackback-uri.